“Ai si canapea in cabinet?”

11823152_462841047211050_1070761571313393863_o

 

 

 

Un terapeut il ajuta pe pacient, nu cernand nisipul trecului, ci fiind afectuos prezent cu persoana in cauza; fiind sincer interesat si demn de incredere; fiind convins ca travaliul lor impreuna se va dovedi pana la urma mantuitor si tamaduitor (Irvin Yalom)

“Ai si canapea in cabinet?”. Aceasta este una din primele intrebari ce-mi sunt adresate de cunoscuti, atunci cand discut despre activitatea mea profesionala. Mai mult chiar, dupa mai bine de zece ani de practica in domeniu, am constatat ca si cei care imi trec pragul cabinetului, au aceeasi atractie initiala:canapeaua. Ca un magnet, cu un zambet larg, se indreapta spre canapea si imi spun deja clasica fraza: “wow, ai si canapea, hai ca ma asez aici sa vad cum e…”. Si se aseaza.

Alimentata probabil de filmele americane in care eroul principal, intins pe o canapea, isi impartaseste trairile cele mai intime unui psihoterapeut (obligatoriu fermecator 😀 ), ideea de a-ti deschide sufletul unui necunoscut, pare incitanta… Realitatea, insa, este putin diferita de imaginar. Pana la urma, viata reala e una, filmul e altceva 😉

Cel care putem spune ca a “patentat” ideea de “canapea psihoterapeutica”, este Sigmund Freud (1856 – 1939). Considerat “parintele psihanalizei”, de numele său se leaga concepte precum “explorarea inconştientului si aducerea acestuia la suprafaţă”, “interpretarea viselor”, “Complexul Oedip” si multe altele.

Practic, la Freud in cabinet, pacientul se intindea pe o canapea, iar celebrul medic coordona sedinta si facea investigatiile necesare. Intre timp, metoda lui Freud şi-a pierdut din consistenta, durata prea lunga a unui program terapeutic (intre 3 si 12 luni, uneori chiar si mai mult), fiind un impediment considerabil pentru lumea moderna, aflata intr-o permanenta viteza. Astfel, au aparut alte diferite curente terapeutice (psihoterapia adleriana, cea integrativa , cognitiv-comportamentala, etc.), iar psihanaliza a ramas istorie. Nu şi canapeaua 😉

Revenind la intrebarea din titlul articolului, după cum probabil bine ai intuit, raspunsul este “da!”. In cabinetul meu, exista “canapeaua terapeutica”. Trebuie sa precizez, insa, ca in sedintele de psihoterapie “clasice”, utilitatea ei nu este neaparat necesara. Dialogul cu clientul se poate desfasura eficient si daca acesta sta asezat pe un scaun confortabil sau pe un fotoliu. Intr-o terapie alternativa (sa zicem de armonizare sau echilibrare energetica), canapeaua isi gaseste utilitatea mult mai mult.

Prin urmarea, chiar si in epoca moderna, canapeaua nu e doar un mit in psihoterapie, ci chiar o realitate. Diferenta fata de perioada de “pionierat” este aceea ca, acum, clientul nu prea mai sta intins pe canapea, ci mai degraba… asezat pe ea. Este o chestie de usoara nuanta, ce poate, la un anumit moment, chiar sa faca diferenta.

Psiholog Eduard Bucuresteanu (Psihoterapeut & Consilier pentru Dezvoltare si Transformare Personala)