Tu, iti stii sensul vietii?

“Trăiește ca și cum ai trăi a doua oară, iar prima dată ai fi acționat la fel de greșit pe cât ești acum pe cale să o faci!” – dr. Victor Frankl

13164212_1071855126243066_5108759694332016961_n

Am beneficiat, recent, de cateva zile libere. Bun prilej sa ma bucur si sa redescopar condeiul si conceptia profund revelatoare a lui dr. Victor Frankl, profesor de neurologie si psihiatrie, sef al Clinicii de Neurologie din Viena mai bine de 25 de ani.

“Omul in cautarea sensului vietii” spune povestea vietii si supravietuirii unui om care, dintr-un numar, a redevenit o persoana. Dr. Victor Frankl a trait experienta a trei ani de teroare in lagarele naziste de la Auschwitz si Dachau. Suferinta indurata i-a dezvoltat viziunea psihoterapeutica cunoscuta sub numele de logoterapie. In centrul acesteia sta convingerea ca forta motivatoare fundamentala a omului este cautarea sensului existentei.

“Cel care are un <de ce> pentru care să trăiască poate îndura aproape orice”, Nietzsche

“A trăi înseamnă a suferi, iar a supravieţui înseamnă a găsi un sens în suferinţă. Dacă există vreun rost în viaţă, atunci trebuie să existe un sens şi în suferinţă, şi în moarte. Dar niciunul dintre noi nu poate spune altuia care este rostul respectiv. Fiecare dintre noi trebuie să descopere acest lucru pentru sine însuşi şi trebuie să accepte responsabilitatea pe care i-o deleagă propriul răspuns”, spune Frankl.

Conform conceptiei sale, omul nu are nevoie in primul rand de echilibru (adica de lipsa oricarei tensiuni), ci, mai degraba, de “strădania și lupta pentru atingerea unui scop valoros, a unei sarcini liber asumate”. Sau altfel spus, omul nu are nevoie cu orice pret sa scape de o anumita tensiune, ci de o chemare pe care i-o adreseaza un anumit sens potential ce se vrea realizat.

Cautand si gasind un “de ce”  in existenta noastra, regasim si forta de a accepta si indura acel “orice” din viata noastra.

”De ce nu te sinucizi?”

Aceasta era prima întrebare, pe care Frankl le-o adresa clientilor sai atunci cand incepea seria terapiilor sale. Răspunsul sincer la această întrebare foarte profundă, il poate conduce pe oricare dintre noi spre aflarea sensului vieții, al existenței sale ca ființă unică pe acest pământ.

Unicitatea si singularitatea il caracterizeaza pe fiecare dintre noi, iar imposibilitatea de a inlocui o persoana permite responsabilitatea omului pentru propria sa existenta. Chiar si atunci cand trece printr-o suferinta, oricare dintre noi va trebui sa accepte ca in acea suferinta el este unic si singur. Nimeni nu poate scuti pe nimeni de suferinta sa, cum nimeni nu poate sa sufere in locul altcuiva. Suntem unici si singura sansa de a supravietui oricarei suferinte tine de modul in care ne purtam povara.

Viata inseamna asumarea responsabilitatii de a gasi raspunsuri juste la sarcinile pe care aceasta ni le traseaza. Sarcinile si sensul vietii difera de la om la om, tocmai de aceea este cu neputinta sa definim sensul vietii la modul general.

Totusi, Frankl a identificat trei cai prin care putem gasi sensul vietii noastre:

1 – a crea sau a savarsi o fapta;

2 – a experimenta ceva sa a fi in relatie cu cineva (IUBIRE);

3 – a transforma o tragedie personala intr-o victorie (a te inalta mai presus de tine, dincolo de sine);

“Omul in cautarea sensului vietii” (intrata in categoria “cele mai influente 10 carti ale Americii”), este o lucrare ce nu trebuie sa lipseasca din lectura si cultura vreunui profesionist al oricarei forme de terapie. In acelasi timp, cartea este un indrumar indispensabil oricui este interest de a descoperi un sens in existenta sa.